Definiția cu ID-ul 1328334:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Home-keeping yout have ever homely wits (engl. „Cine stă mereu acasă capătă spirit casnic”) – E versul cu care Shakespeare își începe comedia Doi tineri din Verona. Acest vers a ajuns proverb, precum menționează și traducătorul în românește al acestei piese, Mihnea Gheorghiu, care l-a tălmăcit astfel: „Acasă, duhul tînăr ia iz casnic” (vezi Shakespeare, Opere, vol. 3, 1956). În piesă, Valentin îi spune lui Proteus, pe care-l rețin în Verona „dulcii ochi” ai unei fete: „Te-aș lua cu mine peste mări și țări Să vezi ce de minuni mai sînt pe lume, Decît să stai să mucezești acasă…” Înțelesul e clar. Ieși, vezi lumea și ți se va lumina și mintea. Prin urmare, proverbul, creat de Shakespeare, poate fi citat cînd cineva, din lipsa de contact cu viața și cu lumea, judecă și vede îngust. LIT.